ALERTĂ METEO: Temperaturi peste media perioadei în următoarele două săptămâni. Maximele ating 12 grade Celsius

ALERTĂ METEO: Temperaturi peste media perioadei în următoarele două săptămâni. Maximele ating 12 grade Celsius
Publicat: 09/12/2019, 16:05

Potrivti ANM, în Banat se vor înregistra în medie temperaturi maxime de 7 – 12 grade, iar în perioada 16 – 20 decembrie sunt estimate valori chiar și de 11 – 15 grade Celsius. În zilele de 11 și 12 decembrie, valorile din orele amiezelor pot fi mai mici decât în restul intervalului, în medie de 5 – 7 grade.

„Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive pe parcursul celor două săptămâni și se vor încadra într-un ecart mediu de 0 – 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în data de 10 decembrie, în perioada 12 – 14 decembrie și, din nou, spre sfârșitul intervalului de referință”, conform ANM.

În ceea ce privește Crișana, regimul termic va fi caracterizat în cea mai mare parte a intervalului de valori cu mult peste cele specifice lunii decembrie. Astfel, vor fi valori diurne în medie de 6 – 10 grade, iar în perioada 16 – 20 decembrie sunt estimate valori chiar și mai ridicate, de 10 – 14 grade. În zilele de 11 și 12 decembrie, valorile de temperatură în orele amiezelor pot fi mai mici decât în restul intervalului, în medie de 5 – 7 grade. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive pe parcursul celor două săptămâni și se vor încadra într-un ecart mediu de 0 – 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în data de 10 decembrie, în perioada 12 – 14 decembrie și, din nou, spre sfârșitul intervalului de referință.

În Transilvania, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice se vor situa în cea mai mare parte a regiunii peste cele climatologic specifice perioadei din an. Se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 3 – 7 grade, iar în perioada 16 – 20 decembrie sunt estimate valori chiar și mai ridicate, de 6 – 10 grade. Minimele termice se vor situa între -3 și 0 grade, mediat regional, iar valori mai mici – atât ziua cât și noaptea – vor fi în zonele depresionare. Regimul pluviometric va fi în general deficitar pe ansamblul celor două săptămâni, doar în perioada 13 – 14 decembrie probabilitatea pentru precipitații locale, slabe fiind mai ridicată.

În Maramureș, pe parcursul următoarelor două săptămâni, valorile de temperatură se vor menține în general peste mediile climatologice ale lunii decembrie. Maximele diurne se vor situa în medie între 4 și 7 grade, posibil chiar mai ridicate în perioada 16 – 20 decembrie, spre un ecart mediat regional de 6 – 10 grade. Temperaturile minime vor oscila în jurul pragului de îngheț, astfel că majoritatea valorilor vor fi între -2 și două grade. Ploi slabe, locale vor fi în data de 10 decembrie, apoi probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 12 – 14 decembrie și spre sfârșitul intervalului de referință.

În zona Moldovei, în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa ușor peste cele specifice lunii decembrie, în special în zonele mai înalte de relief. Maximele diurne se vor situa în medie între 3 și 7 grade, posibil mai ridicate în perioada 16 – 20 decembrie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în jurul pragului de îngheț la începutul intervalului, apoi acestea vor deveni ușor pozitive, astfel că în ansamblu media minimelor se va încadra în intervalul -2 până la două grade.

„Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea pentru precipitații menținându-se în general redusă, cu excepția perioadei 13 – 15 decembrie”, menționează sursa citată.

În Dobrogea, vremea se va menține mai caldă decât normal în luna decembrie pe tot parcursul intervalului. Se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime între 8 – 12 grade și minime de la două la șase grade, variațiile de la o zi la alta fiind nesemnificative. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor (ploi locale, în general slabe) va fi mai mare în intervalul 10 – 14 decembrie.

În ceea ce privește Muntenia, intervalul va debuta cu temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei în zonele joase de relief, dar cu o vreme caldă în restul regiunii; valorile diurne vor fi în medie între două și șapte grade, iar cele nocturne vor fi în general ușor negative. După data de 13 decembrie sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa în marea lor majoritate peste cele climatologic specifice, cu un ecart mediu al maximelor de 6 – 12 grade, în timp ce minimele vor deveni ușor pozitive. Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea pentru precipitații menținându-se în general redusă, cu excepția perioadei 12 – 14 decembrie când va ploua local.

În Oltenia, intervalul va debuta cu temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei în zonele joase de relief, dar cu o vreme caldă în restul regiunii; maximele vor fi între două și șapte grade, iar minimele de la zero la două grade, mediat regional. După data de 14 decembrie sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa în marea lor majoritate peste mediile multianuale, cu un ecart mediu al valorilor diurne de 6 – 12 grade, iar al minimelor nocturne între două și patru grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 11 – 14 decembrie, când va ploua în mare parte a regiunii, posibil moderat cantitativ și din nou spre sfârșitul intervalului.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în perioada 16 -20 decembrie, valorile termice se vor situa peste cele caracteristice lunii decembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între zero și șase grade, iar minimele între -7 și -1 grad, în medie. Se vor semnala precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) în perioada 11 – 14 decembrie, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi, din nou, în creștere spre sfârșitul intervalului de referință.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×